Don't Miss

Despre bucătăria franceză

By on iulie 20, 2016
bucataria franceza

Alegând acest titlu, vâ asigur câ nu am propus sâ  “predau” o lectie de franceza, dar nici nu pot sâ încep voiajul gastronomic prin ţara ce are reputaţia de a deţine cea mai diversificata si mai rafinatâ bucâtârie din lume, fârâ a pâstra câteva expresii ce îi sunt caracteristice. Sâ pornim, aşadar, la drum prin gastronomia franceza!

Din punct de vedere geografic, specialităţile bucătăriei franceze sunt rezultatul unei diversităţi de necontestat a mediilor naturale din acest spaţiu geografic.

Condiţiile de relief, de climâ, de sol şi vegetaţie, potentialul agricol de pe acest teritoriu ce se întinde pe mai bine de 550.000 km2, reprezintă argumentele principale ale diversităţii culinare franceze.

La acestea se poate adâuga specificitatea culturală a regiunilor în care tradiţia se îmbina cu mâiestria populaţiei de a valorifica acest potenţial. Astfel, bucătăria din nord-vestul Franţei foloseşte cu precădere untul, smântână şi prajituri cu mere (specifice Normandiei); cea din sud-vest utilizează mai ales grăsimea si ficatul de gâscă, ciupercile manătarcă si armagnacul (vin alb distilat); în partea de sud-est se resimt influenţele italiene (uleiul de măsline, ierburile aromate şi roşiile), la fel cum în est apar influenţe germane (carne de porc, cârnaţi, slănina şi varză); în nord se resimt “aromele” flamande (cartoful, carnea de porc, andivele şi berea).

Experţii francezi în gastronomie sunt, însă, de acord că aceste mari regiuni geografice cuprind mai multe bucătării locale (29), cu retete culinare regionale, dintre care le menţionăm pe cele alsaciene, basce, bretone, champenoise, corsicane gascone, lyoneze, normande, picarde, dar şi pe cele din teritoriile de peste mari antileze, tahitiene.

About Diana Sandu