Despre actele normative ce reglementeaza obligativitatea serviciilor de protectia muncii

Luna septembrie a anului 2010 a adus in lumina reflectoarelor o hotarare a Guvernului deosebit de importanta pentru societatea contemporana, ale carei prevederi se raporteaza la securitatea si sanatatea activitatilor profesionale intreprinse intr-o firma ( 955/08.09.2010) . La momentul respectiv, majoritatea angajatorilor au ajuns fata in fata cu doua alternative total opuse, mai precis aceea de a apela la un seviciu extern calitativ, gata sa ii scape de orice tip de problema legala si sociala, dar si posibilitatea de a accesa un serviciu intern prin pregatirea „didactica” a unei persoane din interiorul comapaniei.

Cum se materializa aceasta instruire teoretica si practica? Raspunsul consta intr-un cumul de 40 de ore de pregatire specializata, in urma carora angajatorul sau orice alta persoana aleasa se putea considera initiata in aria securitatii si a sanatatii in munca. Si totusi, lucrurile nu au urmat pentru mult timp acesti parametrii prestabiliti, ci serviciile interne au ajuns sa fie caracterizate in anul 2011 de o reglementare ceva mai stricta.

Aceasta se raporta la obligativitatea ca „serviciul intern” de protectie a muncii sa fie oferit de o persoana angajata cu un contract individual de munca, dar si de un cadru ce lucreaza in firma sau compania respectiva cu norma intreaga. Astfel, cei mai multi angajatori au inceput sa mizeze pe serviciile profesionale oferite de o firma protectia muncii, tocmai pentru ca reglementarile de ordin legal au fost mult mai bine trasate pentru aceasta situatie.

Singura conditie pe care trebuia sa o respecte o astfel de companie de raporta la obtinerea unui aviz de la „Comisia de abilitare si avizare”, pe baza a nu mai putin de 11 categorii de acte si documente. Mai apoi, pentru a functiona in termeni 100% legali si pentru a se bucura in continuare de „abilitarea” Comisiei, administratorul acesteia trebuia sa depuna o serie de rapoarte semestriale catre institutia ITM, lipsa a doua astfel de rapoarte consecutive atragand dupa sine eliminarea companiei si lista „firmelor avizate”.

Asadar, angajatorul trebuia sa isi aleaga o firma acreditata, gata sa ii ofere serviciile sale externe de protectie in parametrii optimi, echipa acesteia fiind insotita de atribute precum responsabilitatea, profesionalismul si experienta.

Astfel, contractarea firmelor de protectie a muncii a devenit o practica tot mai des intalnita la nivelul companiilor medii si mari, tocmai pentru ca personalul unui asemenea corp este unul foarte bine instruit, capabil sa previna accidentele tot mai numeroase care au loc in segmentul industrial. Si totusi, care sunt obligatiile si sarcinile ce revin personalului unei astfel de firme atunci cand vine vorba despre instruirea angajatilor?

In primul rand, cei ce presteaza serviciile externe de prevenire si protectie a muncii trebuie sa informeze corespunzator angajatii cu privire la riscurile de accidentare si imbolnavire la care se supun in fiecare zi de munca, ele fiind specifice fiecarui post de lucru. Mai mult decat atat, se ofera instructiuni propice referitoare la maniera in care ar trebui sa se realizeze activitatile profesionale zilnice, astfel incat riscurile sa atinga un prag minim. In final, se stabilesc anumite masuri si proceduri la nivelul companiei respective, astfel incat personalul sa aiba cunostintele de baza in stingerea incendiilor, in evacuarea angajatilor din zonele problematice, sau in contextul oricarui pericol extern.