Don't Miss

Clasificarea construcțiilor – ce trebuie sa stii daca te afli la inceput de drum

By on martie 16, 2016
constructii

Construcțiile reprezintă o parte foarte importantă din viața tuturor, deși acest lucru nu este mereu foarte vizibil. Suntem obișnuiți cu peisajul urban, ne bucurăm de un drum liber dimineața până la birou, ne place ambientul de la serviciu și abia așteptăm să ne întoarcem acasă. Tacit, toate acestea sunt simple edificii cărora le acordăm o importanță simbolică: casa este acasă pentru că asta reprezintă ea pentru noi. La fel, mergem la birou pentru că acolo lucrăm. Dar înainte să transformăm aceste edificii în reprezentări sociale, dar mai ales personale, vorbim despre o construcție.

Această construcție presupune proiectarea imaginară a simbolismului conturat anterior. O echipă de oameni specializați va transforma un vid în ceea ce ne imaginam noi că va fi acolo: acasă, birou, spațiu de depozitare. Drumul de la idee la atașament este destul de lung. De aceea, este foarte important să vorbim despre clasificarea domeniului. Deși nu pare, acesta cuprinde foarte multe subdomenii de activitate. Astfel, el se referă la un ansamblu complex de specializări tehnice: proiectare, evidență economică sau statistică, prescripții tehnice, organizarea și planificarea lucrărilor, documentare și cercetarea asupra spațiului care va fi construit. Pe lângă acestea identificăm și amplul domeniu al materialelor de construcții, precum și arta de a le alege pe cele mai potrivite obiectivului clădirii.

Există, evident, și o clasificare a edificiilor care se face în funcție se scopul practic al acesteia: clădiri și construcții inginerești. Prima categorie deservește adăpostirii oamenilor și a altor viețuitoare, facilitează activitățile umane. Acestea sunt construcțiile civile , industriale și agricole. Construcțiile inginerești reprezintă toate celelalte construcții, însumând căi de comunicație terestre și pe apă, construcții subterane, linii de transport a energiei, infrastructură și altele. Indiferent de tipul construcției, alegerea materialelor de construcție este una dintre cele mai importante criterii de evaluare a durabilității și rezistenței edificiului.

About Diana Sandu