Don't Miss

Cancerul de col uterin poate fi depistat la timp prin testare la trei ani

By on decembrie 30, 2017
Cancer de col

O cercetare de mare anvergura, publicata recent în revista New England Journal of Medicine, arata ca pentru femeile cu trei teste Papanicolau negative, efectuarea unui nou test de depistare precoce a cancerului de col uterin poate fi facuta în siguranta la intervale de trei ani.

Stirea este importanta nu numai pentru moralul pacientelor, dar mai ales pentru bugetul sanatatii, în acele tari precum Statele Unite, unde depistarea cancerului de col face obiectul unor programe nationale de screening.

Testarea Papanicolau poate conduce la rezultate foarte apropiate de realitate, daca sunt respectate anumite conditii. Ele se refera la perioada recoltarii (nu în timpul ciclului menstrual), la corectitudinea ei si la experienta citologului care face interpretarea lamei la microscop. Testul Papanicolau este una dintre cele mai sensibile metode de depistare precoce a unei boli extrem de frecvente si cu potential evolutiv foarte grav. Un PAP-test pozitiv are teoretic sanse foarte mari de a fi adevarat. Practic însa rezultatul e adevarat atunci când standardul efectuarii lamei a fost respectat, iar experienta citologului este corespunzatoare.

Uneori, Pap testul poate fi si fals pozitiv. Sansa ca femei sanatoase sa fie în mod eronat declarate bolnave este sporita de situatiile în care la nivelul colului uterin sunt prezente inflamatii de alta cauza. In aceste situatii, testul trebuie repetat dupa un tratament antiinflamator. Orice testare pozitiva trebuie confirmata de investigatii suplimentare si urmata rapid de tratamentul adecvat.

Datele furnizate de Cercetatorii de la Universitatea din California au aratat ca spatierea testelor la 3 ani, în loc de un an, conduce la pierderea prin nedepistarea la timp a unui numar neimportant de cazuri: o diferenta de 1-3 cancere pierdute, nedepistate la timp la 100.00 de teste efectuate. În schimb, economiile materiale ar fi foarte importante. În lipsa unui astfel de program în România, cancerul de col uterin ocupe locul 2 in ierarhia cancerelor femeii dupa cancerul mamar. Din acelasi motiv, peste 50 % dintre cancerele de col sunt depistate într-o faza avansata a bolii. Daca aceste statistici înseamna economii, ramâne de stabilit.

About Diana Sandu